Dosar 44951/3/2017 din 24.11.2017

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 44951/3/2017
Data dosar:
24.11.2017
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.03.2018 la ora 14:00

    Complet: C18 Fond-CA
  • Admite cererea

    Respinge excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată. Admite cererea. Obligă pârâta la recalcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor, astfel încât, începând cu data de 9.04.2015, aceştia să beneficieze de nivelul maxim de salarizare acordat prin raportare la condiţii identice de încadrare în funcţia publică existente în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, prin recunoaşterea componentei salariale reprezentată de fostul spor de fidelitate, redenumită „sumă compensatorie tranzitorie”. Obligă pârâtele să plătească reclamanţilor eventuala diferenţă rezultată în urma recalculării drepturilor salariale, începând cu data de 9.04.2015 la zi, indexate cu indicele preţurilor de consum şi să achite dobânda legală pentru perioada de referinţă cuprinsă între data scadenţei diferenţei drepturilor salariale şi data plăţii efective. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată conform art. 396 alin. (2) Cpc. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.03.2018.

    Hotarare 1851/2018 din 23.03.2018
  • Sedinta din data de 13.03.2018 la ora 14:00

    Complet: C18 Fond-CA
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 23.03.2018 soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 402 Cpc. raportat la art. 396 alin. (2) Cpc. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.03.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD