Z********* M**** M******** p*** m******* M****** T*****
Apelant reclamantF***** A******* p*** m******* M****** T*****
Apelant reclamantP******* M*********** A***
Intimat pârâtC****** I****** P***** A********* N************ D***** Î* B*** L**** N*********
Intimat pârâtCa urmare a desfiinţării/inactivării completului de judecată A7 căruia i-a fost repartizat iniţial spre soluţionare cauza de faţă – măsură aprobată prin Hotărârea nr. 19/21.09.2017 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Timişoara -, conform art. 104 alin. 1 şi 3 din R.O.I.J. aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 1375/2015, s-a procedat la repartizarea ciclică a acestui dosar, soluţionarea lui urmând să revină completului A2. Motiv pentru care s-a încheiat prezentul proces verbal.
Incheiere de sedinta din 26.09.2017Admite apelul declarat de reclamanţii Zimmermann Maria Magdalena şi F***** A******* p*** m******* M****** T***** împotriva sentinţa civile nr. 59/30.03.2017 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 450/108/2017 în contradictoriu cu pârâţii P******* M*********** A*** şi Comisia internă pentru analizarea notificărilor depuse în baza legii nr. 10/2001. Schimbă în tot sentinţa apelată. Admite contestaţia formulată de reclamanţii Zimmermann Maria Magdalena şi F***** A******* p*** m******* M****** T***** împotriva Dispoziţiei nr. 3409/21.12. 2016 emisă de P******* M*********** A***. Anulează decizia contestată şi obligă pârâtul la emiterea unei dispoziţii de acordare către reclamanţi de măsuri compensatorii în condiţiile Legii nr.165/2013 pentru cota de 1/1 din imobilul din Arad, Bdul. Ştefan Augustin Doinaş nr. 37 (fostă str. Gen. Antonescu) înscris în CF nr.258 Arad,nr.top.218,compus din teren în suprafaţă de 1235 mp şi construcţii de 86 mp. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.09.2017.
Hotarare 146/2017 din 26.09.2017