L******* M******
ReclamantC******* N******* T***** L****** R*****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta L******* M******, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Naţional „Traian Lalescu” Reşiţa, , şi în consecinţă: Obligă pe pârât să calculeze şi să plătească reclamantei daune moratorii sub forma dobânzii legale, aferente sumelor reprezentând drepturi băneşti datorate în baza sentinţei civile nr. 1874/16.10.2015, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 2000/115/2015, calculate începând cu data de 16.10.2015 şi până la data plăţii efective. Respinge celelalte pretenţii ale reclamantei. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin.
Hotarare 1234/2018 din 04.05.2018Amână judecarea cauzei la data de 4 mai 2018, pentru când se citează reclamanta cu menţiunea de a preciza dacă doreşte să solicite probe, iar în caz afirmativ, ce probe solicită a se administra sub sancţiunea dispoziţiilor art.242 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Incheiere de sedinta din 23.03.2018Încuviinţează proba cu înscrisurile depuse de reclamantă, fiind utile soluţionării cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 23 martie 2018, pentru când se citează reclamanta, cu menţiunea de a depune toate actele de care înţelege să se folosească. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.02.2018.
Incheiere de sedinta din 23.02.2018