S********* D***** R*****
ReclamantL***** T********* S********** T*******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta Stepanescu-Despău Rozina, în contradictoriu cu pârâtul Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” Teregova şi în consecinţă: Obligă pe pârât să plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând contravaloarea orelor de educaţie fizică efectuate în anii şcolari 2013-2014, 2014-2015 şi 2015-2016, contravaloare calculată separat de norma didactică în regim de plata cu ora, actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă acestor despăgubiri, calculată începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin.
Hotarare 2571/2018 din 21.09.2018În baza art.242 din Noul Cod de Procedură Civilă suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării.
Incheiere suspendare din 15.06.2018Amână judecarea cauzei la data de 15 iunie 2018, pentru când pârâtul are termen în cunoştinţă, se citează reclamanta cu menţiunea de a preciza perioada pentru care solicită drepturile salariale, având în vedere şi adeverinţa depusă la dosar.
Incheiere de sedinta din 04.05.2018Amână judecarea cauzei la data de 4 mai 2018, pentru când se citează reclamanta cu menţiunea de a preciza dacă doreşte să solicite probe, iar în caz afirmativ, ce probe solicită a se administra sub sancţiunea dispoziţiilor art.242 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Incheiere de sedinta din 23.03.2018Încuviinţează proba cu înscrisurile depuse de reclamantă, apreciind că este utilă soluţionării cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 23 martie 2018, pentru se depune toate actele de care înţelege să se folosească reclamanta. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.02.2018.
Incheiere de sedinta din 23.02.2018