M**** I***
ReclamantM**** G*******
PârâtM**** C*********
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect ,,consfinţire acord de mediere”, formulată de petenţii M**** I***, M**** G******* şi M**** C*********. Constată deschisă succesiunea după defunctul Mihai Dumitru. Constată că au calitatea de moştenitori după defunctul Mihai Dumitru, petenţii M**** I***, M**** G******* şi M**** C*********, în calitate de fii, fiecare în cotă de 1/3. Constată că masa succesorală rămasă după defunctul Mihai Dumitru, se compune din suprafaţa de 4 ha şi 1700 mp teren situat pe teritoriul comunei Coşula, jud. Botoşani, inserat în Titlul de proprietate nr. 163653 din data de 14.02.2017. În temeiul art. 63 alin. 1 din Legea nr. 192/2006, cu modificările şi completările ulterioare raportat la art. 441 din Codul de procedură civilă ia act şi consfinţeşte acordul de mediere înregistrat la Biroul de mediator Condurache Rodica, intervenit între părţi, cu privire la ieşirea din indiviziune a părţilor. Ia act că nu s-a solicitat compensarea loturilor prin sulte. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea şi motivele de recurs urmând a se depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.04.2017.
Hotarare 1730/2017 din 03.04.2017