C**** I***
InculpatC**** G*******
InculpatD******* S****** S******
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. (1), (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul CULAŞ GHEORHE la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 67 Cod penal, rap. la art. 45 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b din Codul penal, pe o durată de 3 ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 45 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi lit. b din Codul penal pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 din Noul Cod penal. În baza art. 91 Cod penal, dispune, faţă de inculpat, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal, termen de încercare care începe să curgă de la data de 28.03.2017. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăria com. Ulma sau la Primăria com. Straja, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate persoana nu poate presta această muncă. În baza art. 396 alin. (1), (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C**** I*** la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni. închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune, faţă de inculpat, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal, termen de încercare care începe să curgă de la data de 07.11.2016. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăria com. Ulma sau la Primăria com. Straja, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate persoana nu poate presta această muncă. Constată că D******* S****** S****** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 274 al. 1 Cod proc. penală, obligă inculpaţii să plătească statului fiecare câte 300 lei cheltuieli judiciare.
Hotarare 806/2017 din 22.11.2017Amână pronunţarea la data de 22 noiembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2017pentru a da posibilitatea să se prezinte şi inculpatul C.I. în faţa instanţei
Incheiere de sedinta din 09.11.2017