C****** I*** V*******
ReclamantU************ P********** D** B********
PârâtRespinge acţiunea în ce priveşte perioada 15.03.2008-8.02.2014 ca fiind prescrisă. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta la plata către reclamant, a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 9.02.2014-15.03.2014, indexate, majorate şi reactualizate la momentul perioadei de referinţă, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, respectiv spor de vechime, spor de doctorat şi spor de suprasolicitare neuropsihică, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data de 9.02.2014 şi până la data de 8.02.2017 şi cu dobânda legală de la data de 9.02.2017 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata contribuţiilor de asigurări sociale aferente drepturilor salariale acordate reclamantului conform prezentei hotărâri. Obligă pârâta la eliberarea unei Adeverinţe către reclamant din care să rezulte activitatea desfăşurată de acesta în cadrul instituţiei pârâte, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate, cu includerea drepturilor acordate prin prezenta hotărâre. Obligă pârâta să îi comunice reclamantului o copie a contractului individual de muncă. Obligă pârâta la plata către reclamant a unei sume de 10.000 euro (echivalent în lei la cursul BNR din ziua efectuării plăţii) reprezentând despăgubiri egale cu parte din salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi, respectiv spor de vechime, spor de doctorat şi spor de suprasolicitare neuropsihică, de care ar fi beneficiat în perioada 15.03.2008-8.02.2014, cu titlu de daune morale. Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2410 ron cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII a Civila Conflicte de Munca şi Asigurări Sociale. Pronunţată în şedinţă publică azi, 8.11.2017.
Hotarare 7963/2017 din 08.11.2017Amână pronunţarea la data de 08.11.2017. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2017pentru a se formula întâmpinare la precizările depuse la dosarul cauzei.
Incheiere de sedinta din 13.09.2017Amânat pentru a se preciza cererea de chemare în judecată.
Incheiere de sedinta din 07.06.2017