I******* I***********
InculpatÎncheiere nr. 91- În baza art.236 C.P.P: Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 467/P/2017 şi Dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului Iordache Ionel Ştefan, în prezent deţinut în Spitalul Penitenciar Jilava Bucureşti, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 21.11.2017 până la data de 20.12.2017, inclusiv. În baza art. 275 alin.3 C.p.p şi art. 5 lit.l din Protocolul nr. 48025/2015 încheiat între Ministerul Justiţiei şi UNBR, cheltuielile judiciare avansate de stat pe parcursul soluţionării prezentei cauze, suma de 130 lei reprezintă onorariu avocat oficiu Petrescu Eugen, conform delegaţiei nr. 1784 din 09.11.2017, ce va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei in contul Baroului Olt, rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 10 Noiembrie 2017, ora 12.00, la Tribunalul Olt.
Incheiere masuri preventive faza de UP 91/2017 din 10.11.2017