L******* G******
InculpatP************ A***
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. (2) proc. pen. condamnă inculpatul L******* G******, aflat în prezent în P************ A***, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 253 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin 1, art. 43 alin 1 şi alin. 5 C. pen. (faptă săvârşită în data de 30.06.2016). În baza art. 43 alin. 1 C.pen., art. 45 alin. 1 C. pen., art. 55 ind. 1 din Legea nr. 254/2013 completată, adaugă pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin prezenta la 1181 zile închisoare reprezentând restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 5 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2399/2014 a Judecătoriei Arad, definitivă la data de 15.01.2015 prin decizia penală nr. 21/2015 a Curţii de Apel Timişoara, rezultând astfel pedeapsa principală de 6 luni şi 1181 zile închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a se afla în mun. Arad prevăzută de art. 66 lit. l) C. pen. pe o durată de 3 ani, respectiv pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceluiaşi drept. Deduce din durata pedepsei principale perioada 30.06.2016 – prezent. Anulează mandatul de executare emis în baza sentinţei penale nr. 2399/2014 a Judecătoriei Arad şi dispune emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei sentinţe. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale nr. 2399/2014 a Judecătoriei Arad. Ia act de faptul că P************ A*** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 315 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Suma de 520 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru camera preliminară, respectiv faza de judecată, urmează a fi achitate din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.06.2018.
Hotarare 743/2018 din 15.06.2018Amână pronun?area la data de 15.06.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.05.2018Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 30.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2018Pentru comunicarea rela?iilor solicitate Penitenciarului Aiud.
Incheiere de sedinta din 16.03.2018