Dosar 4647/103/2017 din 29.11.2017

contestaţie decizie de sancţionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4647/103/2017
Data dosar:
29.11.2017
Instanta:
Tribunalul Neamț
Departament:
Sectia I Civilă si de Contencios Administrativ
Obiect:
contestaţie decizie de sancţionare
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.04.2018 la ora 10:00

    Complet: Civil - LM3
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de către contestatorul I******* I**** în contradictoriu cu intimata S* L****** S*** S** şi în consecinţă: Anulează decizia de sancţionare nr. 148 din 27.10.2017, privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, emisă de intimată. Înlocuieşte sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancţiunea reducerii salariului de bază cu 5% pe o durată de o lună, prevăzută de art. 248 alin. 1 lit. c din Codul muncii. Obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la data prezentei, după deducerea sancţiunii anterior aplicată. Constată încetat de drept Contractul individual de muncă al contestatorului, în temeiul art. 80 alin. 3 din Codul muncii. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării, ce se va depune la Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18.04.2018.

    Hotarare 572/2018 din 18.04.2018
  • Sedinta din data de 07.03.2018 la ora 10:30

    Complet: Civil - LM3
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol pentru ca intimata să depună la dosar întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii deciziei de concediere nr.148/27.10.2017. Se citează părţile. Termen: 18.04.2018 Pronunţată în şedinţa publică, azi 07.03.2018.

    Incheiere de sedinta din 07.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD