Z**** A***** I****
PetentÎn temeiul art. 165 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal rap.la art.15 din Legea nr. 187/2012 şi la art.86 Cod penal 1969, constată că a intervenit reabilitarea de drept a petentului Z. A. - I. de sub consecinţele şi efectele condamnării la pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 19/15.01.2014 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul nr.7080/337/2013, definitivă la data de 04.02.2014 prin nerecurare. Dispune operarea reabilitării în evidenţele cazierului judiciar şi efectuarea menţiunilor prevăzute de art. 537 Cod procedură penală. În temeiul art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare, la Tribunalul Sălaj, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Zalău. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 ianuarie 2018.
Hotarare 25/2018 din 19.01.2018Termen acordat pentru a da posibilitate petentului să facă dovada achitării despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare la care a fost obligat.
Incheiere de sedinta din 15.12.2017