Dosar 464/30/2016 din 30.03.2017

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 464/30/2016
Data dosar:
30.03.2017
Instanta:
Curtea de Apel Timișoara
Departament:
Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.05.2017 la ora 09:00

    Complet: LA6
  • Apel (alte soluţii)

    Respinge apelul declarat de pârâta Universitatea de Vest din Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 2018 pronunţată la 30.06.2016 de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 464/30/2016. Admite apelul declarat de Sindicatul Universitar Timisiensis în reprezentarea reclamanţilor membrii de sindicat P*** T****** S*****, Gaşpar Matei, Stângă Maria Ileana, Râţă Elisabeta, Negru Simona Daniela împotriva aceleaşi hotărâri. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că obligă pârâta Universitatea de Vest Timişoara să acorde despăgubirile băneşti până la încetarea stării de discriminare. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, inclusiv cu privire la plata cheltuielilor de judecată în prima instanţă. Fără cheltuieli de judecată.

    Hotarare 471/2017 din 23.05.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD