C**** F***** V*****
InculpatRespinge excepţiile invocate de inculpat cu privire la legalitatea actului de sesizare a instanţei. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată competenţa materială, teritorială şi funcţională, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3352/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, privind pe inculpatul C. F. - V., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, faptă prev. şi ped. de art. 338 alin. (1) din Codul Penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.Dispune începerea judecăţii cauzei, privind pe inculpatul C. F. - V. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare.
Incheiere finala dezinvestire 1040/2017 din 04.10.2017