Dosar 46657/3/2017 din 12.12.2017

fond funciar Legea nr.165/2013, contestatie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 46657/3/2017
Data dosar:
12.12.2017
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-IV-a Civilă
Obiect:
fond funciar Legea nr.165/2013, contestatie
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.10.2019 la ora 08:30

    Complet: Fond funciar F1
  • Admite cererea

    Admite în parte contestaţia formulată de reclamanţii I*** F******, I*** D****** şi Ilie Petrică în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi cu intervenientele G**** E**** şi Guţă Mariana. Anulează decizia de invalidare nr. 17304/21.09.2017 emisă de C.N.C.I. Obligă pârâta să emită în favoarea reclamanţilor şi a intervenientelor decizie de validare a măsurii acordării de despăgubiri stabilită prin Hotărârea nr. 680/09.10.2002 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Ilfov cu privire la terenul în suprafaţă de 0,33 ha situat în localitatea Măgurele, jud. Ilfov, precum şi de compensare prin 167.930 puncte pentru terenul menţionat. Obligă pârâta la plata către intervenienta G**** E**** a sumei de 2.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert şi onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 02.10.2019.

    Hotarare 2097/2019 din 02.10.2019
  • Sedinta din data de 25.09.2019 la ora 08:30

    Complet: Fond funciar F1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 02.10.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.09.2019
  • Sedinta din data de 18.09.2019 la ora 08:30

    Complet: Fond funciar F1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 25.09.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.09.2019
  • Sedinta din data de 04.09.2019 la ora 08:30

    Complet: Fond funciar F1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 18.09.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.09.2019
  • Sedinta din data de 08.05.2019 la ora 08:30

    Complet: Fond funciar F1
  • Încheiere

    lipsă răspuns la adresa instanţei

    Incheiere de sedinta din 08.05.2019
  • Sedinta din data de 06.03.2019 la ora 08:30

    Complet: Fond funciar F1
  • Încheiere

    Alte cauze

    Incheiere de sedinta din 06.03.2019
  • Sedinta din data de 09.01.2019 la ora 08:30

    Complet: Fond funciar F1
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 09.01.2019 la ora 08:30

    Complet: Fond funciar F1
  • Încheiere

    administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 09.01.2019
  • Sedinta din data de 31.10.2018 la ora 08:30

    Complet: F 1
  • Încheiere

    administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 31.10.2018
  • Sedinta din data de 03.10.2018 la ora 08:30

    Complet: Fond funciar F1
  • Încheiere

    Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar

    Incheiere de sedinta din 03.10.2018
  • Sedinta din data de 05.09.2018 la ora 08:30

    Complet: Fond funciar F1
  • Încheiere

    Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar

    Incheiere de sedinta din 05.09.2018
  • Sedinta din data de 06.06.2018 la ora 08:30

    Complet: Fond funciar F1
  • Încheiere

    îndeplinirea unor obligaţii

    Incheiere de sedinta din 06.06.2018
  • Sedinta din data de 02.05.2018 la ora 08:30

    Complet: Fond funciar F1
  • Încheiere

    îndeplinirea unor obligaţii

    Incheiere de sedinta din 02.05.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD