S* P****** M H****** S**
Apelant ReclamantS* A****** B** S**
Intimat PârâtDec.: Admite apelul formulat de apelanta POLARIS M HOLDING S.A. în contradictoriu cu intimata S.C. ABSOLUT BAR S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3381/23.03.2017 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 4692/118/2016. Anulează în tot sentinţa apelată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform Deciziei CCR nr. 369/2017.Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa-Secţia a II a civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.11.2017.
Hotarare 1598/2017 din 29.11.2017Înch.: Amână pronunţarea la data de 29.11.2017. În temeiul art. 396 alin. 2 C.pr.civilă, Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.11.2017Înch.: Amână pronunţarea la data de 15.11.2017. În temeiul art. 396 alin. 2 C.pr.civilă, Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2017