I****** D************
PetentI************ D* P****** J******* H********
IntimatG** E**** M*****
IntervenientAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul Istrate Daniel Bogdan în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţe al Judeţului Hunedoara. Anulează în parte Procesul verbal seria PHDX nr. 0095760/11.09.2017 cu privire la amenda în cuantum de 580 lei, aplicată petentului pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 100 alin. 3 lit g din OUG 195/2002 precum şi cu privire la aplicarea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o durată de 30 de zile. Menţine în rest, ca legal şi temeinic, procesul verbal contestat. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul exercitării căi de atac, cererea se introduce la Judecătoria Hunedoara. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.01.2018.
Hotarare 80/2018 din 25.01.2018Amână pronunţarea la data de 25.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2018Pentru complinirea cadrului procesual al cauzei.
Incheiere de sedinta din 14.12.2017