M*** T********** S**
DebitorÎn baza art. 174 din Legea nr.85/2014 închide procedura insolvenţei împotriva debitoarei M*** T********** S** Dispune radierea societăţii debitoare din Registrul Comerţului Bucureşti. Dispune notificarea sentinţei de închidere a procedurii în baza art. 179 din Legea nr.85/2014. În conf. cu disp.art. 180 din Legea nr.85/2014, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul judiciar şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Ia act ca onorariul lichidatorului judiciar si cheltuielile de procedura au fost achitate. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 26.05.2022
Hotarare 2565/2022 din 26.05.2022Pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 02.12.2021Eroare. Termen preschimbat la data de 02.12.2021.
Incheiere de sedinta din 18.11.2021Din oficiu Preschimba termenul de judecata de la 18.11.2021 la 02.12.2021, cu citarea partilor. Pronuntată în şedintă publică, azi 26.10.2021.
Incheiere de sedinta din 26.10.2021Pentru continuarea procedurii şi solu?ionarea definitiva a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale
Incheiere de sedinta din 24.06.2021Pentru continuarea procedurii şi solu?ionarea definitiva a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale
Incheiere de sedinta din 27.05.2021Pentru continuarea procedurii şi solu?ionarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale
Incheiere de sedinta din 28.01.2021Pentru continuarea procedurii şi solu?ionarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
Incheiere de sedinta din 10.09.2020Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul Presedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Rezolutie din 09.04.2020Pentru soluţionarea contestaţiei la tabelul preliminar.
Incheiere de sedinta din 31.10.2019În temeiul art. 145, alin. (1), lit A pct. c si lit. B si din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului. În temeiul art. 145, alin. (2) din Legea nr. 85/2014 ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei, în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte termen de maxim 5 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului, de predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidatorul judiciar, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii prevăzute la art. 84, alin. (2) din Legea nr. 85/2014. Dispune întocmirea şi predarea de către administratorul judiciar sau de administratorul special, după caz, către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după data deschiderii procedurii, a tabelului definitiv al creanţelor şi a oricăror alte tabele întocmite în procedură, a oricăror rapoarte de distribuţie, a listei actelor şi operaţiunilor efectuate după data deschiderii procedurii.. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor prevăzut la art. 146 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, în vederea întocmirii tabelului suplimentar –08.07.2019; b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la art. 146 alin. (3) din lege, de întocmire şi publicare a tabelului suplimentar al acestora – 08.08.2019; c) termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor de 7 zile de la publicarea in BPI a tabelului suplimentar ; d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat – 08.09.2019. Desemnează lichidator judiciar pe CERES INSOL SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 3000 lei din averea debitorului. În temeiul art. 146, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99, alin. (3) din aceiaşi lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menţionată la art. 145, alin. (2), lit. e), debitorului şi oficiului registrului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59, alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Dispune plata către administratorul judiciar CERES INSOLV SPRL a sumei de 2000 lei exclusiv TVA si 728,85 lei cheltuieli de procedura, ambele din fondul prevăzut la art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei Fixează termen pentru continuarea procedurii la 31.10.2019, ora 09.00. Executorie. Cu apel in 7 zile de la comunicare prin Buletinul Procedurilor de Insolventa, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă. Pronunţată azi, 23 mai 2019, prin punerea solu?iei la dispozi?ia par?ilor de către grefa instan?ei.
Hotarare intermediara 3124/2019 din 23.05.2019Amână pronunţarea la data de 23.05.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2019Pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 21.03.2019pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 17.01.2019pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 29.11.2018amânat faţă de lipsa dosarului de fond
Incheiere de sedinta din 06.09.2018Repune cauza pe rol pentru lipsa dosarului de fond. Dispune termen la 06.09.2018 cu citarea partilor Pronun?ata in ?edin?a publica azi 05 aprilie 2018
Incheiere de sedinta din 05.04.2018Admite cererea formulata de administratorul judiciar CERES INSOLV SPRL În temeiul dispoziţiilor art.100 alin 2 din Legea nr.85/2014, dispune majorarea termenelor stabilite încheierea din 18.12.2017 pronunţată de Tribunalul Bucure?ti, sec?ia a VII a civila, cu 30 de zile. Dispune prelungirea termenului pentru efectuarea inventarierii bunurilor din averea debitorului cu 60 zile. Data in camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică azi 08 martie 2017.
Incheiere de sedinta din 08.03.2018Admite cererea formulata de administratorul judiciar CERES INSOLV SPRL În temeiul dispoziţiilor art.97 alin 1 din Legea nr.85/2014, dispune prelungirea termenului prevăzut pentru întocmirea raportului asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la apari?ia stării de insolventa cu 40 de zile. Data in camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică azi 01 februarie 2018
Incheiere de sedinta din 01.02.2018Admite cererea debitorului MED TELESYSTEM SRL. Califica cererile formulate de creditorii DE SILVA EXCLUSIV SRL, CALINA VIRGIL, ILOVICI SORIN SHMUEL ca si declaratii de creanta. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă deschide procedura generală împotriva debitorului. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la Încheierea de deschidere a procedurii - 15 zile de la notificare, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului 02.02.2018 ; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 23.02.2018; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor 21.03.2018; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor - 01.03.2018. Desemnează administrator judiciar provizoriu pe CERES INSOLV SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 raportat la art. 87 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 3000 lei din averea debitorului. În temeiul art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin. 3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 67 alin. 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceiaşi lege. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen administrativ de control pentru analiza stadiului continuării procedurii la 05.04.2018 Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 decembrie 2017
Incheiere de sedinta din 18.12.2017Amână pronunţarea la data de 18.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2017