F****** C* A*****
Contestator CondamnatDecizia penală nr. 51/C din 28.02.2018:Admite în parte contestaţia formulată de condamnatul-petent FECHETE ADRIAN (...), împotriva sentinţei penale nr. 2528/20.09.2017 a Judecătoriei Baia Mare, pe care o desfiinţează în parte, cu privire la aplicarea art. 6 al. 1 Cod penal şi reducerea pedepsei, şi în consecinţă:În baza art. 6 al. 1 Cod penal, reduce pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 139/15.06.1998 a Tribunalului Bihor pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 al. 2 şi 5 Cod penal 1969, la maximul special de 7 ani şi 6 luni închisoare prevăzut pentru infracţiunea corespondentă de art. 244 al. 2 Cod penal raportat la art. 2561 Cod penal.Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, privind menţinerea pedepsei rezultante de 11 ani închisoare cu consecinţele prevăzute de art. 71 şi 64 Cod penal 1969 aplicată prin sentinţa penală nr. 1643/29.10.2004 a Judecătoriei Baia Mare şi anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1894/6.12.2004 al Judecătoriei Baia Mare şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei. În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică din data de 28 februarie 2018.
Hotarare 51/2018 din 28.02.2018Amână pronunţarea la data de 28.02.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.02.2018In vederea deliberării amână pronunţarea la data de 27.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2018Reţinând lipsa dosarului solicitat Judecătoriei Oradea amână cauza.
Incheiere de sedinta din 19.01.2018Se va admite cererea de acvirare a dosarelor ce privesc cele trei hotărâri de condamnare şi pentru solicitarea lor şi a se solicita lămurir cu privire la data şi modalitatea rămânerii definitive a hotărârilor, s-a amânat cauza la 19.01.2018.
Incheiere de sedinta din 27.12.2017Reţinând cererea de amânare formulată de apărătorului contestatorului-condamnat, care nu se poate prezenta la instanţă fiind plecat la o altă instanţă în susţinerea unei cauzei, s-a amânat cauza la 27.12.2017.
Incheiere de sedinta din 05.12.2017