D***** A*** I****
ContestatorD******** F****
Intimat InculpatAdmite contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva încheierii penale nr. 55/24.07.2017 pronunţată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba în dosar nr. 4739/107/2017. Desfiinţează încheierea penală atacată şi procedând la o nouă judecată în aceste limite: Admite propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Alba Iulia privind pe inculpatul DRĂGU?ANU FILIP. În temeiul art. 226 alin. 1 şi 2 raportat la art. 223 alin. 1 lit. b, 223 alin. 2 C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului DRĂGU?ANU FILIP , cercetat pentru comiterea infracţiunilor de: - folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art.181 al.1 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.35 al.1 Cod penal (4 acte materiale) - fals intelectual, faptă prevăzută de art.321 al. 1 din Codul penal cu aplicarea art.35 al.1 Cod penal (11 acte materiale). pentru o perioadă de 28 de zile începând cu data de 27.07.2017 până la 23.08.2017. Cheltuielile judiciare avansate de stat în procedura contestaţiei rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 27.07.2017.
Incheiere masuri preventive faza de UP 68/2017 din 27.07.2017