S* R******** S** P*** A************ J******* M****** S*********** B******** S* D***** I********* S***
ReclamantS* S***** I***** C****** S**
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. ROMSTRADE SRL, prin administrator judiciar MAESTRO SPRL- FILIALA BUCUREŞTI şi DASCĂL INSOLVENCY SPRL, în contradictoriu cu pârâta S.C. STONES INVEST CAPITAL SRL. Ia act că în cuvântul pe fond reclamantul şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de a formula apel, în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la sediul secţiei a VI-a a Tribunalului Bucureşti. Pronunţată astăzi, 16.11.2018, şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3499/2018 din 16.11.2018Amână pronunţarea pentru data de 16.11.2018, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 02.11.2018 în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2018pr ca reclamanta sa depuna extras ORC actualizat privind societatea parata
Incheiere de sedinta din 05.10.2018Admite excepţia necompetenţei funcţionale a instanţei. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiilor III-V aparţinând Tribunalului Bucureşti. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 11.05.2018 , în şedinţă publică.
Incheiere finala dezinvestire din 11.05.2018Lipsa de procedura cu parata
Incheiere de sedinta din 30.03.2018Lipsa de procedura cu parata.
Incheiere de sedinta din 02.03.2018