A******** U******** "************** F*** A****** M***
PetentAdmite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA ,,COMPOSESORATUL FOŞTILOR URBARIALIŞTI DIN SATUL AGRIŞUL MIC”, şi în consecinţă: Autorizează efectuarea menţiunilor privind modificarea actului constitutiv ?i statutului petentei cu privire la membrii membrii asociaţi, componenţa Consiliului de administraţie, cenzorul şi sediul asociaţiei, conform Actului adiţional la Statutul ?i Actul constitutiv al asociaţiei atestat cu data certă nr.154/15.02.2017 la Cabinet de avocat Leucuţa Ioan, Actul constitutiv şi Statutul rescrise atestate cu data certă nr.157 şi 158/26.04.2017 la Cabinet de avocat Leucuţa Ioan, care fac parte integrantă, din prezenta hotărâre: Dispune înscrierea modificărilor în Registrul privind asociaţiile şi fundaţiile ţinut la Judecătoria Ineu, în Registrul Naţional privind persoanele juridice de drept privat fără scop patrimonial precum şi la Administraţia Financiară Ineu, la rămânerea definitivă a hotărârii. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. În caz de exercitare a căii de atac cererea se va depune la Judecătoria Ineu. Pronunţată în şedinţa publică din 27 aprilie 2017.
397/2017 din 27.04.2017