H****** E***** S**
ContestatorB******* S*
IntimatAnulează, ca netimbrată, contestaţia debitorului S.C. Hystria Expert S.R.L. prin administrator special, în contradictoriu cu administratorul judiciar BFJ Consulting Group SPRL al debitorului S.C. Hystria Expert S.R.L. şi cu creditorul intimat Bancpost S.A., formulată la tabelul preliminar al debitorului S.C. Hystria Expert S.R.L. publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 19475/19 octombrie 2017. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, apel ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2018.
Hotarare 411/2018 din 29.01.2018Amână pronunţarea la data de 29.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2018