B***** E******** C*****
PetentP******* O******* N*******
IntimatD*** G*******
IntimatAdmite sesizarea Biroului Executări Civile din cadrul Judecătoriei Vaslui şi constată prescrisă executarea sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 50 de ore aplicată contravenientului D*** G*******, prin sentinţa civilă 2700 din data de 26.11.2014 pronunţată de Judecătoria Vaslui în Dosarul nr. 6172/333/2014. Prezenta hotărâre se va comunica şi Primăriei oraşului Negreşti, jud. Vaslui. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Eventuala cerere de apel se va depune la Judecătoria Vaslui sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei, azi 30.10.2017.
Hotarare 2183/2017 din 30.10.2017Amână pronunţarea la data de 30.10.2017, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.10.2017