T*** G*******
InculpatÎn baza art. 485 alin.(1) lit.a) Codul de procedură penală Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu inculpatul T.G. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 din Codul Penal, obiect al cauzei penale nr. 1914/P/2017. În baza art. 336 alin.1 din Codul penal rap. la art. 396 al. 10 CPP condamnă pe inculpatul T.G.la pedeapsa de 1(un) an închisoare. În temeiul art.91 Cp dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni. În baza art. 93 al (1) Cp pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă În baza art. 93 al. 2 lit. d Cp dispune ca inculpatul pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 al 3 Cp inculpatul este obligat să presteze un număr de 60 zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Poienarii de Muscel, judeţul Argeş. În baza art.274 al.1 Codul de procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat. Menţine în sarcina statului cheltuielile cu avocatul din oficiu, Negru Iuliana din Baroul Argeş, în sumă de 230 lei( urmărire penală) şi avocat Alina Aurel din baroul Argeş, în sumă de 230 lei( faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.11.2017 PREŞEDINTE
Hotarare 255/2017 din 07.11.2017