B******** E****
ReclamantL***** T********* I*** B***** P*****
PârâtInstanţa constată că, din eroare, această cauză a fost repusă pe rol pentru a fi judecată, întrucât ea a fost soluţionată irevocabil, sens în care se va trimite la compartimentul arhivă, cu adresă.
Incheiere de sedinta din 27.11.2018Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta B******** E**** împotriva pârâtului Liceul Tehnologic “I. C. Buracu” Prigor. Obligă pe pârât la plata, către reclamantă, a dobânzii legale, aferentă sumelor reprezentând drepturi salariale datorate în baza Sentinţei civile nr. 2338/20.11.2012 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin, calculată pentru o perioadă de trei ani anteriori introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Caraş Severin. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 martie 2017.
Hotarare 550/2017 din 28.03.2017