T*** C******
InculpatJUDECĂTORIA AVRIG DOSAR 481/787/2017 ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE: În temeiul art. 336 alin 1 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin 10 din Codul de procedură penală, condamnă la pedeapsa de 9 luni închisoare pe inculpatul T*** C******, ...., pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe . În temeiul art. 335 alin 2 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul T*** C****** , la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 38 alin 1 Cod penal şi a art. 39 alin 1 litera b) din Codul penal, contopeşte pedepsele mai sus aplicate, în pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu şi fix de 1/3 din totalul celeilalte pedepse, respectiv 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) Cod penal impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Racoviţa, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, referitoare la posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.10.2017.
Hotarare 91/2017 din 10.10.2017având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, amână pronun?area la data de 10.10.2017 ora 14
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.09.2017Pentru a se relua procedura de citare a inculpatului, acordă termen la data de 26.09.2017.
Incheiere de sedinta din 09.08.2017