D********** C************
InculpatC***** V***** D*******
Parte vătămatăÎn baza art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 2 C.pr.pen. şi art. 61 alin. 4 lit. c) C.pen., condamnă pe inculpatul DUMBRĂVESCU CĂTĂLIN IONEL, la pedeapsa de 1.900 lei amendă penală, calculată prin înmulţirea unui număr de 190 zile-amendă cu suma de 10 lei corespunzătoare unei zile-amendă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. 1 C.pen., potrivit cărora dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, precum şi asupra dispoziţiilor art. 64 alin. 1 C.pen., conform cărora în cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte, din motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimţământul acesteia, instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. În temeiul art. 397 alin. 1 C.pr.pen. coroborat cu art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.pr.pen., cu aplicarea art. 1357 şi art. 1381 C.civ., admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Cîlţea Virgil Dumitru, şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2.000 lei, cu titlu de daune morale. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei este aferentă urmăririi penale, iar suma de 50 lei este aferentă fazei de cameră preliminară şi fazei de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, care se va depune la Judecătoria Făgăraş, potrivit art. 409-410 C.pr.pen. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.10.2017.
Hotarare 183/2017 din 31.10.2017amânat pronunţarea la data de 31.10.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2017termen acordat în vederea reaudierii persoanei vătămate
Incheiere de sedinta din 18.09.2017termen acordat faţă de lipsa nejustificată a inculpatului
Incheiere de sedinta din 19.06.2017termen acordat în vederea împăcării
Incheiere de sedinta din 15.05.2017termen acordat la cererea inculpatului - împăcare
Incheiere de sedinta din 10.04.2017