O** P***** S*
ReclamantB***** D*** P*****
PârâtAdmite ac?iunea având ca obiect întoarcere executare formulată de reclamanta O** P***** S* în contradictoriu cu pârâtul Belciu Du?u Petrea. Dispune întoarcerea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare în sensul că obligă pârâtul la restituirea către reclamantă a sumei de 1496 lei, sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflaţie de la data achitării şi până la data plăţii efective de către intimat. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1550 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Moine?ti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.11.2018.
Hotarare 1766/2018 din 08.11.2018În baza art. 1551 alin. 1 Vechiul Cod procedură civilă dispune suspendarea judecăţii cauzei, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stabilite de instanţă prin încheierea din data de 12.04.2018, respectiv nu a depus la dosar sentinţa civilă nr. 1446/13.06.2012 pronunţată de Tribunalul Bacău şi decizia civilă nr. 347/12.03.2014 a Curţii de Apel Bacău precum şi dovada plăţii sumei de bani către pârât, nu a achitat suplimentul de onorariu de 700 lei pentru expertul contabil. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.06.2018.
Incheiere suspendare din 14.06.2018Pentru a se comunica raportul de expertiza, acorda termen la 14.06.2018.
Incheiere de sedinta din 12.04.2018Pentru administrarea probei cu expertiza, acorda termen la 12.04.2018.
Incheiere de sedinta din 18.01.2018Pentru a se achita onorariul provizoriu de 800 lei pentru expertiza contabila, acorda termen la 18.01.2018.
Incheiere de sedinta din 05.10.2017