Dosar 4844/30/2017 din 26.05.2017

refuz soluţionare cerere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4844/30/2017
Data dosar:
26.05.2017
Instanta:
Tribunalul Timiș
Departament:
SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
Obiect:
refuz soluţionare cerere
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.12.2017 la ora 9:00

    Complet: C4NCA
  • Respinge cererea

    Respinge primul petit al acţiunii formulate de reclamantul Vasile Marinca în contradictoriu cu pârâta Universitatea Politehnica Timi?oara, ca rămas fără obiect. Respinge petitul subsidiar al ac?iunii formulate de reclamantul Vasile Marinca în contradictoriu cu pârâta Universitatea Politehnica Timi?oara, ca prematur. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată în data de 12.12.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 4792/2017 din 12.12.2017
  • Sedinta din data de 29.11.2017 la ora 9:00

    Complet: C4NCA
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 12 decembrie 2017. Stabileşte că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2017
  • Sedinta din data de 16.11.2017 la ora 9:00

    Complet: C4NCA
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 29 noiembrie 2017. Stabileşte că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD