T**** P******
ApelantS**** C** C******* S* - S******** D* T******** F******* D* C******* B******** (**** B*********
IntimatAdmite apelul. Schimbă sentinţa civilă apelată în sensul că: Admite acţiunea. Anulează decizia nr.BC1/139/17.02.2017 emisă de intimată, precum şi actul adiţional nr.BC17973/17.02.2017. Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia şi postul ocupate anterior sancţionării disciplinare. Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu diferenţele de drepturi salariale dintre cele cuvenite funcţiei şi postului deţinute anterior sancţionării şi cele încasate în temeiul actului adiţional anterior menţionat, indexate, majorate şi actualizate şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data de 17.02.2017 şi până la data reintegrării efective. Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Definitivă.
Hotarare 4913/2017 din 13.10.2017