Dosar 4885/118/2013 din 29.09.2017

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4885/118/2013
Data dosar:
29.09.2017
Instanta:
Curtea de Apel Constanța
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Drept maritim si fluvial
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.07.2019 la ora 9:00

    Complet: C1 A
  • Schimbat în parte

    Decis.361 - red.E.G. Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă, ca nefondat. Admite apelul formulat de apelanta pârâtă. Schimbă în parte hotărârea apelată în sensul că: Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta reconvenientă Interconstruct SRL. Obligă reclamanta Canal Sea Services SRL la plata către pârâta Interconstruct SRL a sumei de 664.200 lei reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de aceasta. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată. Obligă apelanta reclamantă Canal Sea Services SRL la plata către apelanta pârâtă Interconstruct SRL a sumei de 24.008,31 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a se depune la Curtea de Apel Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.07.2019.

    Hotarare 361/2019 din 09.07.2019
  • Sedinta din data de 27.06.2019 la ora 9:00

    Complet: C1 A
  • Amână cauza

    Încheiere/27.06.2019 Amână pronuntarea la 09.07.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 27.06.2019. Red. dec. Jud. E.G.(gref. M.A.)

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.06.2019
  • Sedinta din data de 13.06.2019 la ora 9:00

    Complet: C1 A
  • Amână cauza

    Încheiere Amână pronuntarea la 27.06.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 13.06.2019. Red. dec. Jud. E.G.(gref. M.A.)

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.06.2019
  • Sedinta din data de 30.05.2019 la ora 9:00

    Complet: C1 A
  • Amână pronunţarea

    Încheiere Amână pronuntarea la 13.06.2019 pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 30.05.2019. Red. dec. Jud. E.G.(gref. M.A.)

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.05.2019
  • Sedinta din data de 16.05.2019 la ora 9:00

    Complet: C1 A
  • Amână cauza

    Termen la 30.05.2019 pentru a se comunica apelantei - pârâte cererea apelantei - reclamante privind efectuarea unei noi expertize de către 1/3 experţi.

    Incheiere de sedinta din 16.05.2019
  • Sedinta din data de 11.04.2019 la ora 9:00

    Complet: C1 A
  • Amână cauza

    Încheiere: Amână cauza la data de 16.05.2019, ora 9,00, pentru ca părţile să ia cunoştinţă de răspunsul la obiecţiuinile formulate la raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 11.04.2019
  • Sedinta din data de 14.03.2019 la ora 9:00

    Complet: C1 A
  • Amână cauza

    Încheiere. Acordă termen la data de 11.04.2019 în vederea întocmiri răspunsului la obiecţiunile formulate la raportul de expertiza efectuat în cauză. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.03.2019

    Incheiere de sedinta din 14.03.2019
  • Sedinta din data de 31.01.2019 la ora 9:00

    Complet: C1 A
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 14.03.2019 faţă de lipsa răspunsului la obiecţiuni.

    Incheiere de sedinta din 31.01.2019
  • Sedinta din data de 19.11.2018 la ora 9:00

    Complet: C1 A
  • Amână cauza

    ÎNCHEIERE. Respinge excepţia nulităţii raportului de expertiză. Încuviinţează obiecţiunile la raportul de expertiză de la punctul 1 literele b, d, h şi i şi cea de la punctul 2 din cererea apelantei – reclamante. Dispune emiterea unei adrese către expertul contabil cu menţiunea de a răspunde la obiecţiunile menţionate. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.11.2018.

    Incheiere de sedinta din 19.11.2018
  • Sedinta din data de 13.11.2018 la ora 9:00

    Complet: C1 A
  • Amână cauza

    ÎNCH. Amână pronunţarea asupra nulităţii raportului de expertiză şi obiecţiunilor la raportul de expertiză la data de 19.11.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.11.2018
  • Sedinta din data de 08.11.2018 la ora 9:00

    Complet: C1 A
  • Amână cauza

    ÎNCH. Amână pronunţarea asupra nulităţii raportului de expertiză şi obiecţiunilor la raportul de expertiză la data de 13.11.2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.11.2018. Pe fondul cauzei, acordă termen la data de 31.01.2019, în vederea continuării cercetării judecătoreşti.

    Incheiere de sedinta din 08.11.2018
  • Sedinta din data de 11.10.2018 la ora 9:00

    Complet: C1 A
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 08.11.2018 pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 11.10.2018
  • Sedinta din data de 20.09.2018 la ora 9:00

    Complet: C1 A
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 11.10.2018 pentru lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 20.09.2018
  • Sedinta din data de 14.06.2018 la ora 9:00

    Complet: C1 A
  • Amână cauza

    Termen la data de 20.09.2018 faţă de lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 14.06.2018
  • Sedinta din data de 17.05.2018 la ora 9:00

    Complet: C1 A
  • Amână cauza

    Încheiere din data de 17.05.2018 Amână cauza la data de 14.06.2018 faţă de lipsa raportului de expertiză şi cererea de amânare a cauzei formulată de expert. gref.C.Matără

    Incheiere de sedinta din 17.05.2018
  • Sedinta din data de 19.04.2018 la ora 9:00

    Complet: C1 A
  • Amână cauza

    Termen la data de 17.05.2018 pentru a se reveni cu adresă către expertul judiciar contabil cu solicitarea de a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză dispus în cauză.

    Incheiere de sedinta din 19.04.2018
  • Sedinta din data de 22.03.2018 la ora 9:00

    Complet: C1 A
  • Amână cauza

    ÎNCHEIERE : 22.03.2018. T: 19 aprilie 2018, ora 9,00 – T1-C1A. Pentru a se depune la dosar raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 22.03.2018
  • Sedinta din data de 01.02.2018 la ora 9:00

    Complet: C1 A CONTINUITATE
  • Amână cauza

    ÎNCHEIERE - 01.02.2018. T: 22 martie 2018, ora 9,00 - T1-C1A. Pentru a se întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză contabilă. gref.A.N.

    Incheiere de sedinta din 01.02.2018
  • Sedinta din data de 15.01.2018 la ora 9:00

    Complet: C1 A
  • Încheiere

    ÎNCHEIERE : 15.01.2018. Admite pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. Respinge cererea apelantei INTERCIONSTRUCT SRL de ataşare a dosarului de insovenţă, apelanta urmând a depune în cadrul probei cu înscrisuri toate actele relevantw din cadrul dosarului de insolvenţă. Respinge proba cu expertiză contabilă solicitată de apelanta CANAL SEA SERVICES SRL şi constată că cererea apelantei INTRECONSTRUCT SRL de efectuare a unei expertize mixte - tehnică şi contabilă - nu mai este susţinută. Respinge proba cu martori solicitată de ambele părţi, ca neutilă cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15.01.2018.

    Incheiere de sedinta din 15.01.2018
  • Sedinta din data de 11.01.2018 la ora 9:00

    Complet: C1 A
  • Amână cauza

    ÎNCHEIERE : 11.01.2018. Amână pronunţarea asupra probelor la data de 15 ianuarie 2018. T. 01 februarie 2018, ora 9,00 – T1-C1A Continuitate, pentru soluţionare pe fond. Gref.A.N.

    Incheiere de sedinta din 11.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD