Dosar 4886/325/2017 din 28.02.2017

modificări acte constitutive persoane juridice


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4886/325/2017
Data dosar:
28.02.2017
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
modificări acte constitutive persoane juridice
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.03.2017 la ora 14:00

    Complet: C20PJ
  • Admite cererea

    Admite cererea având ca obiect modificare acte constitutive formulată de către petenta ASOCIAŢIA INTERNAŢIONALĂ A POLIŢIŞTILOR - SECŢIA ROMÂNĂ - REGIUNEA TIMIŞ. Potrivit actului adiţional la actul constitutiv şi la statutul asociaţiei, atestat sub nr. 1/21.02.2017 de av. Kovacs Florin din Baroul Timiş, în comitetului executiv regional au fost desemnaţi MOLDOVAN GHEORGHE-IOAN – preşedinte, LUCHIAN OCTAVIAN GRIGORIE – secretar, GAL IONEL – trezorier, COJAN DOREL – vicepreşedinte A şi ROŞU IOAN-MIRCEA – vicepreşedinte B, iar în comisia de cenzori au fost desemnaţi GHIB IOAN – preşedinte, VELICU GEORGINA-DANA – primul membru şi NEACŞA MARIANA – al doilea membru. Modificările astfel survenite vor fi înscrise în Registrul asociaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30.03.2017.

    4197/2017 din 30.03.2017
  • Sedinta din data de 16.03.2017 la ora 14:00

    Complet: C20PJ
  • Amână cauza

    amână cauza pentru termenul din data de 30.03.2017, la solicitarea expresă a reprezentantei petentei.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD