Z****** C********* C* D** P******** A*** L* C*** A********** I**
ReclamantR*** C*********
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul Zdrâncă Constantin, în contradictoriu cu pârâtul R*** C*********. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.600 de lei reprezentând suma pe care reclamantul a plătit-o în calitate de girant în contractul de împrumut nr. 2220/28.10.2011, al cărui titular este pârâtul. Obligă pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 537 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, la Tribunalul Hunedoara, iar în cazul exercitării acestei căi de atac, cererea va fi depusă la Judecătoria Petroşani. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.02.2018.
Hotarare 468/2018 din 22.02.2018Amână judecata cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 22.02.2018. Se citează pârâtul, cu copia cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor aflate la dosar, la adresa menţionată, punându-i-se în vedere dreptul de a depune întâmpinare cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată acordat în cauză. Reclamantul are termen în cunoştinţă potrivit art. 229 cod proc. civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.01.2018.
Incheiere de sedinta din 18.01.2018Încuviinţează proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriu pârâtului propuse de reclamant prin reprezentant şi proba din oficiu propusă de instanţă privind emiterea de adresă către CAR Petrila IFN. Amână judecata cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 18.01.2018. Se citează pârâtul cu menţiunea la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 358 Cod proc. civilă potrivit căruia „ Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul”. Se emite adresă către CAR Petrila IFN pentru a comunica copia contractului de împrumut de forma B nr. 2220/28.10.2011. Reclamantul are termen în cunoştinţă potrivit art. 229 cod proc. civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.11.2017.
Incheiere de sedinta din 02.11.2017