O****** R********** C********* D* P* L**** T********* S****
ReclamantS*** S*** P** 2* S*****
PârâtAdmite cererea de dizolvare formulată de reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în contradictoriu cu pârâta SOFT PRO 21 , şi în consecinţă: Dizolvă societatea pârâtă şi dispune înregistrarea acestei menţiuni în registrul comerţului. Comunicarea prezentei hotărâri persoanei juridice dizolvate, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sibiu şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare pentru părţi şi în acelaşi termen dar de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice persoană interesată. Cererea de apel se depune la Tribunalul Sibiu iar o copie a apelului va fi depusă de către apelant la oficiul registrului comerţului, pentru menţionare în registrul comerţului. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.12.2017.
Incheiere finala dezinvestire 605/2017 din 13.12.2017