B**** G******
Recurent ReclamantM******* M**** - D*******
ReclamantM********* B******** P*** P******* G******
Recurent PârâtB**** M****
Recurent ReclamantB**** Ş*********
Recurent ReclamantAdmite recursurile. Modifică în parte decizia recurată, în sensul că, urmare a admiterii în parte a cererii, astfel cum a fost precizată şi completată: Obligă pârâta SC Romaero SA să emită în favoarea reclamanţilor dispoziţie cu propunere de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte în condiţiile Legii nr.165/2013 pentru imobilul situat în Bucureşti, str. Salubrităţii, nr.10, sector 1, format din teren în suprafaţă de 186,339 mp, scăzându-se valoarea actualizată a despăgubirilor încasate. Obligă pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General să emită în favoarea reclamanţilor dispoziţie cu propunere de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condiţiile Legii nr.165/2013 pentru suprafaţa de 9,968 mp din terenul sus menţionat şi pentru construcţia demolată, în suprafaţă de 55 mp (44,94 mp suprafaţă utilă), scăzându-se valoarea actualizată a despăgubirilor încasate. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei privind respingerea în rest a acţiunii şi obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti, Prin Primar General la plata cheltuielilor de judecată. Irevocabilă.
Hotarare 482/2017 din 12.10.2017Amână pronunţarea la data de 12.10.2017. AM/DM
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.10.2017Amână pronunţarea la data de 05.10.2017. AM/DM
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2017pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare
Incheiere de sedinta din 29.06.2017