E**** B***** V*******
PetentC******** L**** A* M*********** P****** - P****** L***** P******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională. Dispune transformarea amenzii contravenţionale în cuantum de 400 lei aplicate petentului prin procesul verbal seria PLP nr. 0084045/21.02.2017 întocmit de intimat, în sancţiunea „avertisment”. Atrage atenţia petentului asupra gravităţii faptei săvârşite şi îi pune în vedere ca pe viitor să nu mai săvârşească fapte de natură contravenţională. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30.01.2018.
Hotarare 607/2018 din 30.01.2018În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată amână judecarea cauzei la data de 30.01.2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Decembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 05.12.2017Admite cererea de amânare formulată de către petent pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului. Pune în vedere martorei să se prezinte la termenul următor în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la data de 05.12.2017. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 03.10.2017