T**** V******
ReclamantT**** C******* - M****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta T**** V******, în contradictoriu cu pârâtul TAINĂ CORNELIU – MIHAI. Confirmă tranzacţia părţilor privind ieşirea din indiviziune asupra bunurilor din masa succesorală. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 mai 2018.
Hotarare 1427/2018 din 14.05.2018În conformitate cu dispoziţiile art. 131 Cod procedură civilă, constată că este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial să judece prezenta cauză, raportat la ultimul domiciliu al defunctului şi la obiectul cauzei. Ia act că se constată achitat integral timbrajul acţiunii. Încuviinţează reclamantei proba cu înscrisurile aflate la dosar. Acordă termen pentru ca reclamanta să depună la dosar încheierea pentru verificarea evidenţelor succesorale. Amână judecata cauzei la data de 14 mai 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Cu cale de atac numai odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 aprilie 2018.
Incheiere de sedinta din 02.04.2018Acordă termen în vederea verificării achitării integrale a taxei judiciare de timbru de către reclamantă. Prorogă discutarea competenţei şi probelor la următorul termen de judecată Amână judecata cauzei la data de 02 aprilie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Cu cale de atac numai odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 26.02.2018