V*** N******* A*******
InculpatAdmite cererea formulată de inculpata V*** N******* A******* de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 2151 Cod procedură penală înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpata V*** N******* A*******, în prezent aflată în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Suceava, cu măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a încheierii. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală pe timpul cât se află sub control judiciar inculpata V*** N******* A******* trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată organul în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv Poliţia municipiului Lugoj – Biroul Investigaţii Criminale, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată. În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală pe timpul controlului judiciar, impune inculpatei să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească limita teritorială a ţării decât cu încuviinţarea prealabilă a organului în faţa căruia se află cauza; b) să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, cu inculpaţii Costeliuc Romeo Constantin, zis Romeo şi Hofmann Alexandru-Nicolae, şi nici cu victimele Alexoaia Elena Loredana şi Vaideş – Cojan Loredana Mariana; c) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatei V*** N******* A******* de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 124/2 din 22.06.2016 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava şi pus în executare începând cu data de 27.04.2017, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este arestată în altă cauză. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 130 de lei reprezentând onorariu apărător oficiu Barabaş Liliana, conform delegaţiei nr. 1497/08.06.2017, ce se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în fondurile Baroului Suceava. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi inculpată. Pronunţată în Camera de consiliu, azi 09.06.2017, ora 11.15.
Incheiere masuri preventive faza de UP 79/2017 din 09.06.2017