R** & R** S*
ReclamantT**** M**** D******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta R** & R** S*, şi sediul ales în Băile Felix, Hotel Paradis, parter, în contradictoriu cu pârâta T**** M**** D****** şi drept consecinţă: Obligă pe pârâta să plătească reclamantei următoarele sume: - 113,29 lei, reprezentând contravaloarea servicii furnizate şi neachitate. - 150 lei reprezentând justa despăgubire-taxă activare serviciu-taxă utilizare reţea internet-pachet Digi Mobil Optim 5 (1 pachet). Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere începând cu prima zi ulterioară scadenţei fiecărei facturi şi până la plata integrală a acestora. Obligă pe pârâta la plata către reclamantă a sumei de 30 lei, reprezentând parte din cheltuielile de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Întorsura Buzăului. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 03 octombrie 2017.
Hotarare 276/2017 din 03.10.2017Stabileşte pronunţarea hotărârii la data de 3 octombrie 2017 orele 14:00, sala P. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi 28 septembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2017