Dosar 494/40/2017 din 08.02.2017

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 494/40/2017
Data dosar:
08.02.2017
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.10.2017 la ora 9:00

    Complet: CAFN*3
  • Admite in parte cererea

    Respinge excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii. Admite în parte acţiunea, astfel cum a fost completată. Obligă pârâta să procedeze la emiterea unor dispoziţii de reîncadrare a reclamanţilor, pentru perioada 09.04.2015 şi până la pronunţarea prezentei hotărâri, prin care să stabilească salariul reclamanţilor conform art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014, respectiv la nivelul maxim din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Com. Curteşti, jud. Botoşani, pentru aceeaşi funcţie/clasă/grad/gradaţie şi clasă de salarizare ca a funcţionarilor care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Obligă pârâta să plătească reclamanţilor diferenţele salariale rezultate din aplicarea art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014, începând cu data de 09.04.2015 şi până la pronunţarea prezentei hotărâri, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, până la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamanţilor câte o sumă de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge ca nefondate restul pretenţiilor formulate în cauză. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs care se va depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică din 11.10.2017.

    Hotarare 1589/2017 din 11.10.2017
  • Sedinta din data de 04.10.2017 la ora 9:00

    Complet: CAFN*3
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 11.10.2017. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 04.10.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2017
  • Sedinta din data de 29.09.2017 la ora 9:00

    Complet: CAFN*3
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 04.10.2017.Pronunţată în şedinţa publică din 29.09.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2017
  • Sedinta din data de 20.09.2017 la ora 9:00

    Complet: CAFN*3
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 29.09.2017, orele 15. Pronunţată în şedinţa publică din 20.09.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.09.2017
  • Sedinta din data de 19.06.2017 la ora 9:00

    Complet: CAFN*3
  • Amână cauza

    Termen pentru a se reveni cu adresă la relaţiile solicitate de la Primăriile Tudora, Vlăsineşti, Corni, Drăguşeni.

    Incheiere de sedinta din 19.06.2017
  • Sedinta din data de 19.05.2017 la ora 9:00

    Complet: CAFN*3
  • Amână cauza

    Termen pentru a se reveni la relaţiile solicitate.

    Incheiere de sedinta din 19.05.2017
  • Sedinta din data de 28.04.2017 la ora 9:00

    Complet: CAFN*3
  • Amână cauza

    Termen pentru a se solicita în cauză relaţii.

    Incheiere de sedinta din 28.04.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD