R** I**** D****
PetentI** B******* N****** P****** O*** N*****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petent în contradictoriu cu intimatul, împotriva procesului-verbal de contravenţie cu seria PBNX, nr. 0088858, întocmit la data de 30.05.2017. Anulează în parte procesul-verbal de contravenţie atacat. Exonerează petentul de la executarea sancţiunii principale şi complementare aplicate prin procesul-verbal anulat pentru fapta prevăzută de art.102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, respectiv de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 1.305 lei şi a suspendării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumuri publice pe o perioadă de 90 de zile. Menţine în rest dispoziţiile procesului-verbal de contravenţie cu seria PBNX, nr. 0088858, întocmit la data de 30.05.2017. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Năsăud, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.01.2018.
Hotarare 193/2018 din 22.01.2018