N***** M****
InculpatA.1.În temeiul art. 335 alin. 1 Cod penal raportat la art.396 alin.1 alin. 2 şi alin. 10 Cod proc. pen., condamnă pe inculpatul N***** M**** , la pedeapsa de 9 luni închisoare . 2.În temeiul art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule din categoriile “A” şi “B”, pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 Cod penal. 3.În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) Cod penal, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod penal. B.1.În temeiul art.336 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin.1 alin. 2 şi alin. 10 Cod proc. pen., condamnă pe inculpatul N***** M**** , la pedeapsa de 1 an închisoare. 2.În temeiul art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule din categoriile “A” şi “B”, pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 Cod penal. 3.În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) Cod penal, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod penal. C.1. În temeiul art.38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedeapsa de 9 luni închisoare cu cea de 1 an închisoare aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă şi anume 3 luni închisoare, inculpatul N***** M**** urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare. 2.În temeiul art. 45 alin. (3) Cod penal, cu aplicarea art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule din categoriile “A” şi “B”, pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 Cod penal. 3.În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 65 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) Cod penal, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod penal. D.1. În temeiul art. 97 alin. (1) Cod penal dispune anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare dispuse prin S.P. nr. 3 din 12.01.2015 în dosar 874/179/2015,al Judecătoriei Babadag , sentinţă rămasă definitivă la data de 01.02.2016 prin neapelare . În temeiul art.38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare cu cea de 1 an şi 3 luni închisoare , aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 3 luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă şi anume 5 luni închisoare , inculpatul N***** M**** urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare . 2.În temeiul art. 45 alin. (3) Cod penal, cu aplicarea art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule din categoriile “A” şi “B”, pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 Cod penal. 3.În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 65 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) Cod penal, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod penal. E. În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În temeiul art. 97 alin. 2 Cod penal termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) Cod penal, impune condamnatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Tulcea. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) Cod penal, impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei de judecată. În temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile sub supravegherea şi în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune Tulcea şi nominalizează Primăria comunei Slava Cercheză judeţ Tulcea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea ca şi instituţii în cadrul cărora obligaţia poate fi executată, potrivit art. 404 alin. (2) Cod procedură penală. În temeiul art.404 alin.2 Cod procedură penală pune în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, precum şi consecinţele săvârşirii de noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere, prevăzute de dispoziţiile art.96 şi art.97 Cod penal privind revocarea şi respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 250 lei, din care: 100 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi 150 lei cheltuieli judiciare în faţa instanţei de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi,12.10.2017.
Hotarare 182/2017 din 12.10.2017În temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală , amână pronunţarea la data de 12.10.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2017Faţă de cererea de amânare a cauzei formulată de inculpat pentru angajare apărător acordă următorul termen la data de 27.09.2017
Incheiere de sedinta din 04.07.2017