I************ D* P****** J******* S****** – P*** R****** L****
IntimatT***** C********* R***
PetentAdmite în parte plângerea formulată. Anulează în parte Procesul-verbal seria PSVX nr. 103272 din 04.06.2017 emis de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava, în ce priveşte săvârşirea faptei prevăzute de art. 102 alin.3 lit. e din OUG 195/2002 Înlătură sancţiunea aplicată pentru această faptă, respectiv amenda contravenţională în cuantum de 1450 lei (10 puncte-amendă) şi sancţiunea reţinerii permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile. Menţine în rest procesul-verbal atacat. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Vatra Dornei sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 30 ianuarie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 58/2018 din 30.01.2018Amână pronunţarea hotărârii la data de 30 ianuarie 2018. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19 ianuarie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.01.2018