S****** Z****
InculpatÎn baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată şi republicată cu aplicarea art. 374 alin. 4 şi art. 396 alin. 10 din Legea 135/2010 privind Codul de procedură penală condamnă inculpatul S****** Z****, fiul lui Csaba şi Izabella-Ilona, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 19/15.07.2017 emis de Tribunalul Arad în dosar nr. 4702/108/2017, deţinut în Penitenciarul Spital Bucureşti - Jilava, fără antecedente penale, la: - 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru infracţiunea de trafic ilicit de droguri de risc. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni, după executarea pedepsei principale. Pe durata şi în condiţiile art. 65 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b penal de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpatului şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. Dispune ca supravegherea să fie efectuată de Serviciul de Probaţiune Arad. În baza art. 93 alin.1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lor; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Arad sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal şi art. 404 alin (3) Cod procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul S****** Z**** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului local al municipiului Arad sau Consiliului local al oraşului Pecica, jud. Arad, pe o perioadă de 60 zile. În baza art. 94 alin 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin 1 lit. c-e Cod penal se comunică Serviciului de probaţiune Arad. În baza art. 404 şi art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii. În baza art. 72 alin.1 Cod penal scade din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din 15.07.2017, ora: 14,20 şi a arestării preventive începând cu aceeaşi dată, 15.07.2017, până la zi. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 241 alin.1 ind.1 Cod procedură penală, constată încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului S****** Z****, dispusă prin încheierea penală nr. 55/u.p./15.07.2017 pronunţată în dosarul nr. 4702/108/2017 al Tribunalului Arad. În baza art. 399 alin. 3 lit. b Cod procedură penală dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului S****** Z****, din starea de arest preventiv, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 19 u.p./15.07.2017 emis de Tribunalul Arad în baza încheierii penale nr. 55/u.p./15.07.2017, pronunţată în dosarul nr. 4702/108/2017, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 112 alin.1 lit. b Cod penal raportat la art. 16 alin.1 şi art. 17 alin. 1 din Legea 143/2000 confiscă de la inculpatul S****** Z**** în vederea distrugerii, cantitatea de 1310 grame fragmente de plante cannabis,(proba nr.1), cantitatea de 5,89 grame fragmente de cannabis (contraproba nr.1), cantitatea de 17,0 grame cannabis (proba nr. 2), rămase din probele supuse constatării tehnico ştiinţifice, ambalate în 2 plicuri albe din hârtie şi un sac negru din material plastic, toate sigilate cu sigiliul tip MAI cu nr. 19064 şi predate organelor de urmărire penală (fils 33 dosar u.p.), precum şi cântarul electronic fără serie şi cutia de metal cu punguţe zip-lock goale găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare (filele 18-21 dosar u.p.) În baza art. 398 şi art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 2100 lei, cheltuieli judiciare. În baza art. 272 din Cod procedură penală, dispune virarea sumei de 260 lei, din fondurile Ministerul Justiţiei în contul Baroului Arad, reprezentând onorariu avocat din oficiu în procedura de cameră preliminară. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 06 septembrie 2017. Preşedinte, Petru Popescu
Hotarare 364/2017 din 06.09.2017