T***** E****
ReclamantM***** R* L*****
PârâtC****** L***** M***** D********** - P*** R***** L****
PârâtC****** J******** S****** - P*** R***** L****
PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamanta ?urlac Elena, în contradictoriu cu pârâ?ii Manciu Elena, COMISIA JUDEŢEANĂ DE FOND FUNCIAR SUCEAVA ?i COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR Mitocu Dragomirnei, ca neîntemeiată. Obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii la instanţa ierarhic superioară. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava Pronunţată la data de 01.04.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1146/2020 din 01.04.2020Amână pronunţarea la data de 01.04.2020 Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2020Amână pronunţarea la data de 18.03.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.03.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.03.2020Amână pronunţarea la data de 04.03.2020 Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.02.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.02.2020Pune în vedere reclamantei ca, până la următorul termen de judecată, să facă dovada că suprafa?a de 800 m.p., care nu a fost anulată, din titlul de proprietate nr. 733/1996, a fost identificată de către Comisia locală, respectiv dacă a fost stabilit amplasamentul acesteia. Prorogă pentru următorul termen de judecată pronun?area asupra punerii în discu?ie a emiterii unei adrese către Comisia de fond funciar în vederea trimiterii documenta?iei care a stat la baza titlului de proprietate 1181/2001. Prorogă pentru următorul termen de judecată acordarea cuvântului în proba?iune. Amână judecarea cauzei la data de 21 februarie 2020, pentru când păr?ile au termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 15.11.2019Se va reveni cu adresă către OCPI Suceava a pentru a face men?iunile solicitate de apărătorii păr?ilor. Prorogă pentru următorul termen de judecată discutarea asupra probelor testimoniale ?i cu expertiză topografică. Amână judecarea cauzei la data de 15 noiembrie 2019, pentru când păr?ile au termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 13.09.2019Se va reveni cu adresă către OCPI Suceava a pentru a înainta documenta?ia corectă care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 1176/29.05.2001 emis pentru Agafi?ei Jenică. Prorogă discutarea asupra probelor testimoniale ?i cu expertiză topografică pentru un termen ulterior, după depunerea rela?iilor solicitate. Amână judecarea cauzei la data de 13 septembrie 2019, pentru când păr?ile au termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 mai 2019.
Incheiere de sedinta din 17.05.2019Încuviin?ează, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei, care va fi citată cu men?iunea „personal la interogatoriu” pentru următorul termen de judecată. Prorogă discutarea asupra probelor testimoniale ?i cu expertiză topografică pentru un termen ulterior, după depunerea rela?iilor solicitate. Încuviin?ează proba cu rela?iile solicitate de la Primăria comunei Mitocu Dragomirnei, respectiv de la O.C.P.I. Suceava, astfel cum acestea au fost formulate. Se va ata?a dosarul nr. 6843/314/2015 al Judecătoriei Suceava, sens în care se va emite adresă către Serviciul Arhivă. Amână judecarea cauzei la data de 17 mai 2019, pentru când păr?ile au termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.03.2019.
Incheiere de sedinta din 08.03.2019Având în vedere cererea formulată de apărătorul reclamantei ?i acordul apărătoarei prim-pârâtei în acest sens, În vederea discutării probatoriului, Amână judecarea cauzei la data de 08 martie 2019, pentru când se vor cita pârâtele Comisia locală de fond funciar Mitocu Dragomirnei ?i Comisia jude?eană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.01.2019.
Incheiere de sedinta din 11.01.2019Faţă de dispoziţiile art. 19 şi art. 214 Cod procedură civilă, în vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată, Amână judecarea cauzei la data de 11 ianuarie 2019, completul C 7, sala 306, pentru când se vor cita pârâtele Comisia locală de fond funciar Mitocu Dragomirnei ?i Comisia jude?eană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.10.2018.
Incheiere de sedinta din 26.10.2018Având în vedere Hotărârea nr. 36 din 29 august 2018 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava prin care s-a dispus redistribuirea ciclică a dosarelor aflate pe rolul completului C 15, ca urmare a desfiinţării acestui complet, amână judecarea cauzei la data de 26.10.2018, completul C 7, sala 306, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.09.2018.
Incheiere de sedinta din 06.09.2018Trimite cauza la completul civil C15, învestit în urma re - repartizării aleatorii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 16.03.2018.
Incheiere de sedinta din 16.03.2018Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Andreea Iuliana Litean. Trimite cauza la Registratura Judecătoriei Suceava pentru repartizarea aleatorie a dosarului între completurile civile, cu indisponibilizarea completului C 11. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.03.2018.
Incheiere abtinere din 06.03.2018În baza art. 230 C. pr.civ., dispune, din oficiu, preschimbarea termenului de judecată din data de 09.03.2018 la data de 16.03.2018, sala 352, ora 08.30, complet civil C11, pentru când vor fi citate părţile cu aceleaşi menţiuni. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 09.02.2018.
Incheiere de sedinta din 09.02.2018Amână judecarea cauzei la data de 09 martie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 02 februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 02.02.2018