M**** M***** E***
Recurent ReclamantD********* G****** A* A************* N******** A P************** D** C***** A************* P************** D** R******
Intimat PârâtA************ N******** A P************** D** R******
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamantul MIHET MIRCEA ENEEA împotriva sentinţei administrative nr. 2114/CAF/2017, pronunţate de Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă în dosar nr. 506/57/2016. Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând: Admite acţiunea formulată de reclamantul MIHET MIRCEA ENEEA în contradictoriu cu pârâţii DIRECTORUL GENERAL AL ADMINISTRAŢIEI NAŢIONALE A PENITENCIARELOR şi ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR. Anulează Decizia nr. 942/13.11.2015, emisă de pârâtul DIRECTORUL GENERAL AL ADMINISTRAŢIEI NAŢIONALE A PENITENCIARELOR. Obligă pârâta ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR la plata unor despăgubiri băneşti echivalente cu sumele reţinute din salariu cu titlu de sancţiuni conform deciziei atacate. Obligă pârâţii să plătească reclamantului suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.02.2018.
Hotarare 683/2018 din 05.02.2018