C**** M**********
InculpatÎn baza art. 425^1 al. 7 pct. 2 lit. a din C.p.p. admite contestaţia formulată de către inculpatul CMV împotriva încheierii penale nr. 165/11 octombrie 2017 pronunţată de către Tribunalulul Cluj în dosarul 5070/117/2017/a3, pe care o desfiinţează în întregime. În baza art. 242 al. 2 din C.p.p. admite cererea formulată de către inculpatul CMV de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 215 al. 1 şi 2 din C.p.p. inculpatul va respecta următoarele obligaţii şi măsuri, pe toată perioada controlului judiciar: - se va prezenta în faţa organelor judiciare ori de câte ori va fi chemat; - va informa de îndată instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - se va prezenta la IPJ Cluj, organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie; - să nu depşească teritoriul României, fără încuviinţarea instanţei de judecată; Atrage atenţia inculpatului că nerespectarea obligaţiilor şi măsurilor poate atrage înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive sau cu măsura arestului la domiciliu. Copie a minutei se comunică inculpatului şi autorităţilor prev. de art. 215 al. 5 din C.p.p. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 octombrie 2017.
Hotarare 150/2017 din 23.10.2017