Dosar 5096/3/2016* din 03.07.2017

ordonanţă preşedinţială rejudecare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5096/3/2016*
Data dosar:
03.07.2017
Instanta:
Curtea de Apel București
Departament:
Secţia a IV-a civilă
Obiect:
ordonanţă preşedinţială rejudecare
Categorie:
Proprietate Intelectuala
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.09.2017 la ora 9:00

    Complet: S4 C21A/PI
  • Schimbat total

    Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa apelată, în sensul că: Admite în parte cererea. Obligă pârâta I* T** S******** S** să înceteze şi să se abţină pe viitor de la orice act sau fapt de utilizare în orice formă a programului de calculator Auto Master sau a operelor derivate din acesta (precum traduceri, modificări, alterări, caracteristici adiţionale, documentaţii), respectiv de la afirmarea calităţii de autor asupra acestora. Obligă pârâta să se abţină de la orice conduită care implică fabricarea, utilizarea, oferirea spre vânzare, vânzarea, importul oricăror produse sau servicii care încorporează sau folosesc marca AutoMaster. Obligaţiile sunt stabilite în sarcina pârâtei până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 9442/3/2016. Obligă intimata-pârâtă la 5000 euro în echivalent lei din ziua plăţii către apelanta reclamantă, reduse conform art. 451 alin. 2 NCPC. Executorie. Definitivă.

    Hotarare 731/2017 din 22.09.2017
  • Sedinta din data de 20.09.2017 la ora 9:00

    Complet: S4 C21A/PI
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 22.09.2017 GLZ/MV

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.09.2017
  • Sedinta din data de 02.08.2017 la ora 9:00

    Complet: S4-C1V A PI
  • Amână cauza

    lipsa de procedura cu intimata parata

    Incheiere de sedinta din 02.08.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD