S* A*** T*** C** S**
PetentA************ G******* A********* F*************** R******** A********* F****** 6 O*****
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii formulării contravenţionale, invocată de către intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în contradictoriu cu petenta S.C. ALEX TALY COS S.R.L. Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petenta S.C. ALEX TALY COS S.R.L. în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, în consecinţă: Menţine, ca legal şi temeinic, procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria DGAF nr. 0125508 din 05.03.2017 încheiat de inspectori antifraudă din cadrul intimatei. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţarea prezentei hotărâri se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 18 octombrie 2017.
Hotarare 6810/2017 din 18.10.2017în vederea deliberării
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.10.2017Ca urmare a unui deces survenit în familia Preşedintelui completului de judecată, În vederea deliberării,
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.10.2017în vederea deliberării
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.10.2017în vederea deliberării
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2017