I*** N******
PetentÎn baza art. 587 C. proc. pen. admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Bacău, privind pe condamnatul I*** N******, în executarea pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 584/2016 a Judecătoriei One?ti. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 649/2016 emis de Judecătoria One?ti. Atrage atenţia deţinutului asupra prevederilor art. 104 alin. 2 C. pen. privitoare la revocarea liberării condiţionate în cazul săvârşirii de infracţiuni. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei şi va rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 22.05.2017.
Hotarare 846/2017 din 22.05.2017Amana judecarea cauzei la data de 22.05.2017, ora 9, C1, pentru ata?area sentin?ei penale nr. 1544 a Judecătoriei Oneşti.
Incheiere de sedinta din 15.05.2017